Un devotat slujitor al Bisericii lui Hristos – Preotul Constantin Banu (1950-2018)[2018-01-04]de Iulian DumitraşcuMesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Constantin Banu, joi, 4 ianuarie 2018, biserica Parohiei Scăieni, Protopopiatul Ploieşti Nord: Am aflat cu întristare vestea trecerii din această viaţă, în ziua de marţi, 2 ianuarie 2018, a Părintelui Constantin Banu, preot pensionar, îmbisericit la Parohia Scăieni, Protoieria Ploieşti Nord. Părintele Constantin Banu s-a născut la data de 1 iunie 1950, în localitatea Matiţa din judeţul Prahova, primind o educaţie deosebită din partea părinţilor săi Eugen şi Elena. Ascultând chemarea sfântă de slujire a lui Dumnezeu ca preot, după încheierea studiilor gimnaziale la şcoala generală din localitatea natală, s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. A continuat studiul teologiei în cadrul Institutului de Teologie Ortodoxă de grad Universitar din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1974. A fost căsătorit cu doamna Elena Banu, asistent medical, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu două fete: Antuza Olga şi Ana Ecaterina. În 1974, tânărul teolog Constantin Banu a fost hirotonit diacon şi mai apoi preot la biserica Popeşti din Protoieria Vălenii de Munte. Aici s-a ostenit pentru consolidarea bisericii parohiale şi repictarea întregului locaş de cult. Urmare activităţii sale deosebite, atât din punct de vedere administrativ, cât şi pastoral-misionar, Părintele Constantin Banu a primit rangul de iconom stavrofor. În cursul anului 1993, Părintele Constantin Banu a fost transferat în postul de preot paroh la Parohia Scăieni din Protoieria Vălenii de Munte. Aici a continuat lucrarea sa pastoral-misionară intensă, reuşind totodată să consolideze biserica, să refacă turlele acesteia şi să întreprindă lucrări de tencuire la interiorul şi exteriorul lăcaşului de cult. Părintele Constantin Banu a slujit cu devotament şi dragoste Biserica lui Hristos, dând dovadă de o lucrare pastorală şi edilitară apreciabilă. Urmând cuvântului Sfântului Proroc David, care ne spune că „nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine” (Psalmi 6, 5), transmitem cuvânt de mângâiere şi de întărire familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Părintele Constantin Banu şi ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul acestuia în ceata sfinţilor Săi slujitori, în lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor. Veşnica lui pomenire din neam în neam! Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2595, Ultimul acces: 2026-10-07 12:39:54
|
Timp total: 0.03s...
[]:1